#iluziarațăiepure

   Figura de mai sus se numește iluzia iepure-rață sau iluzia lui Jastrow, care este o imagine ambiguă și poate fi privită ca un cap de iepure sau ca un cap de rață, dar nu simultan. Nu sunt în măsură să comentez filosofic despre această iluzie, dar m-am inspirat din ea, pentru a scrie despre un subiect actual, pe care vreau să-l abordez împreună cu voi. 

  Ceea ce m-a atras la această figură este faptul că fiecare dintre noi, când va privi figura pentru prima dată, va vedea ori iepurele, ori rața, iar abia când se va uita pentru a doua oară, va vedea celălalt animal. Dacă e să propunem un experiment și să luăm două persoane care să privească imaginea pentru prima oară, o singură dată, poate ele vor vedea lucruri diferite. Deci, dacă perspectivele sunt diferite, care este cea corectă? Aici voiam să ajung și să evidențiez faptul că ambele sunt corecte.

   Noi, oamenii, avem perspective diferite în legătură cu aproape orice. Aici am eu o problemă: de ce atunci când găsim pe cineva care e de acord cu noi, ne bucurăm și admirăm acea persoană și de ce atunci când găsim o persoană cu o concepție diferită, ne grăbim să o judecăm, considerând că ceea ce spune e greșit? De ce nu suntem deschiși și nu putem accepta că avem de învățat din orice și de la oricine? Nu înseamnă că ceva diferit de noi și de concepțiile noastre e greșit, ci înseamnă doar că e diferit. Trebuie să învățăm să acceptăm diferențele dintre noi, căci fără ele, nu am mai ieși în evidență cu nimic, deci, până la urmă, este o binecuvântare că suntem diferiți. 

  Orice adevăr imun la critică, cu care e de acord toată lumea, nu este decât o iluzie, o intoleranță socială. ( J. St. Mill) 

#intimitateaartei

   Iubesc femeia. Iubesc să observ, să ating și să simt femeia. 

   Văd în unele dintre ele tot ce e mai pur, iar în altele văd experiență, văd amestec. Cât de diferite suntem și totuși, cât de tare ne asemănăm…Ce avem cu singuranță, toate femeile, în comun, este puterea asta de a iubi cu tot sufletul. Ce e mai frumos pe lume decât o femeie care are curajul să fie sinceră, să-și extindă pasiunea peste limitele intelectului uman, să pătrundă în atâtea suflete pe care să le iubească în modul cel mai exuberant și să aibă puterea de a pleca, cu ochii larg deschiși, către alte drumuri, fără remușcări, dar cu mii de speranțe ? 

   Eu, m-am născut femeie, iar deocamdată fac parte din categoria celor pure. Adesea mă regăsesc într-o lebădă. Grație și finețe, simt că pot să-ți îndrept gândurile către cele mai adânci fantezii, iar naivitatea pe care o port cu atâta certitudine la suprafață, ascunde creativitatea, intuiția, emoțiile și mai ales echilibrul meu, datorită corelării dintre sensibilitate și putere. Sensibilitatea mea nu e greu de observat, dacă vrei cu adevărat să o cunoști, o poți surprinde chiar și în cele mai intime momente ale ei…cât despre putere..de exemplu, nu aș vrea să-mi pierd niciodată puterea de a mă îndrăgosti. Sună prostesc, așa-i?…Dar a te îndrăgosti presupune a uita de teorii, a uita de conformități și a te iubi, în primul rănd, pe tine. Pentru a te îndrăgosti, ai nevoie de inocența și de adevăr. Mi-a spus cineva odată: ”Nu te mai uita așa la mine! Tu ai puterea asta de a te uita direct în sufletul omului!”

   Deci, ce este, până la urmă, femeia? Ambiguitate și incertitudine din pesrpectiva unui bărbat, artă din perspectiva vieții.

#conectați

Bine ai venit pe Pământ! Ai două alegeri. Poți alege iubirea sau poți alege teama.
Eu, dacă mi-aș putea compara experiențele
și aș accepta că trăiesc într-o lume fictivă,
Poate aș reuși să văd lumea cu celălalt ochi
Și cu siguranță, aș vedea că ceea ce caut mereu, prin oameni sau locuri, este, de fapt în mine. Sunt eu.
Dacă m-aș pierde în neant,
Dacă aș putea lua cu mine în infinit, un singur fel de energie, ea ar fi prezentul.
Mă definesc prin acum, este tot ceea ce am.
Certitudinea că exist nu este reală. Eu nu sunt eu, suprafața pe care o cunoști tu, eu sunt energie continuă, mă tot transform, iar tu…
Tu ești conectat cu mine.
Suntem toți conectați și dacă am alege să devenim artiști și am face cunoștiință cu lucifericul, poate am îmbrățișa corola…
Poate am realiza că trebuie să avem încredere. Nu religie, nu speranță, ci încredere. Încredere să urcăm pe treptele evoluției sufletești. Ceva comun, fără prea multe diferențe.
Vrei să ne scriem testamentul împreună?
Am renaște sub altă formă, ne-am putea pierde unii în alții , iar făcând o simetrie cu-nceputul, am alege toți iubirea.