#doaraduceriaminte

   Îmi era dor să-ți vorbesc despre mine. Despre mine, ca suflet.  

O amintire plăcută, îmbibată în propriul chin. Sunt contradicția în sine, sunt o întrebare, deșirată în mii de răspunsuri. Sunt iubita ta. Persoana care ți se agață de suflet și te lasă cu dor, iar dorul este o artă romantică, ce începe în punctul culminant și nu se mai termină niciodată. Sper că nu m-ai uitat. Până și viciul este o ipocrizie, căci nu ar trebui să stăm lângă cineva din dependența, ci din plăcere. Sper că încă îți face plăcere, dragul meu. Te las să mă regăsești în fiecare femeie pe care o vei iubi de acum în colo, pentru că de fiecare dată când iubim, iubim pentru prima oară. 

   Refuz să vorbesc despre realismul vulgar din jurul meu, să cred că arta este o boală și dragostea o limită. Prefer ficțiunea, căci mă consider o ambiguitate ce îți stimulează curiozitatea intelectuală și cred cu tărie că exist prin tine. Tu m-ai creat. M-ai conceput ca pe un patos etern al tragediei umane și m-ai rugat să mă ascund într-un pahar de șampanie, ce stă pe marginea unui soare abia trezit..bună dimineața, dragoste! Nu mai am sentimente pentru tine, doar aduceri aminte, iar tu nu vei știi niciodată dacă atunci când plecam din îmbrățișarea ta, îmi rămâneai sau nu în suflet.

  Sunt aici să-ți amintesc că nici o teorie despre viață nu este mai importantă decât viața însăși, căci viața în sine nu este decât o clipă, iar într-o clipă nu ai timp decât să…trăiești.