#vinrose

  Fiecare șoaptă de iubire mi-a rămas în suflet ca o melodie. O melodie pe care o beau încet, cu fiecare vers îmbătându-mă până la stele. Îmi place să mă pierd în liniște și să fiu găsită în delir. Vreau să mă iubești până îmi pierd mințile…

  Sper că nu ai uitat de mine. Mai știi cum făceam dragoste prin priviri lungi și cu dorințe apăsate? Mi-ai mai recunoaște acum suflarea dulce, care îți gâdila urechea? Și tu râdeai..mai ții minte cum râdeai? Oare îți mai amintești senzația de căldură a limbii mele, ce se plimba pe gâtul tău atât de liberă? Mai știi cum tremurai de emoție? Și eu. Și eu tremuram. De fericire. Îți mai amintești cum ne prefăceam că buzele noastre sunt niște vise și ne împrăștiam visele unul pe corpul celuilalt? Cât e de ciudat că ne făceam planuri de viitor? Și viitorul ăla despre care vorbeam e acum, dar noi nu mai suntem. Știi ce iubeam la tine? Tot ceea ce nu puteam fii eu, de una singură. Mă întreb dacă tu îti mai amintești cum, înainte să adormim, gândirea ne devenea absentă și sufletele aveau energie, zburdau ca niște copii curioși de aventură și se opreau abia după ce ajungeau la sentimentul de sațietate. Eu nu cunoșteam un astfel de sentiment când eram cu tine, căci nu m-aș fi săturat vreodată să te iubesc. Mi-e greu să cred că destinul nostru s-a pierdut pe undeva prin atmosferă. Ce atmosferă romantică era mereu între noi..nu ai uitat, nu-i așa? Mai știi cum dansam? Îți unduiai mâna după mijlocul meu, iar eu, copleșită de pasiune, mă lipeam de pieptul tău și îmi strecuram piciorul între picioarele tale. Apoi împietream amândoi. Și rămâneam așa..până când luna se transforma din nou în soare.

  Nu îți cer nimic mai mult, decât totul. Să uiți de tot și cu răbdare, să înveți din nou să mă iubești. Poți începe de aici…