#iubireaeste

Iubirea e atunci când stai tu cu tine și îți place asta. Când renunți la egoul ăla nenorocit și nu mai simți să demonstrezi nimic nimănui. Atunci când ești împăcat cu tine și te accepți cu toate alea ale tale. Fii așa cum îți vine, chiar dacă fericirea nu e un întreg, ci e pătrunsă mereu de câte ceva care înțeapă. E ok. Fericirea e o stare de moment, așa cum e și tristețea și dezgustul și toate celelalte. Totul se întâmplă de la sine, totul se scurge armonios ca nisipul dintr-o clepsidră atunci când realizezi că viața nu e perfectă. Uite-te la mine, sunt ca o floare. Mă deschid, mă închid, mă suflet așa cum mă ghidează instinctul. Mai și mor uneori și apoi mă trezesc. E un proces care durează ceva timp, nu știu să estimez cam cât, căci în acele momente nu există concepte dinastea prostești.

 Prima dată când am murit, m-am speriat tare. Dar am realizat ceva. Moartă fiind, simțeam. Eram panicată, confuză și nu știam pe unde trebuie să o iau. Cum poți să simți toate astea dacă ești mort? Și atunci mi-am dat seama că sunt în viață. În altă viață. Asta vrei să auzi? Că nu există moarte și nici judecata ce te duce la îngeri sau la demoni? Uite că nu există. Ce râzi, mă? Nu mă crezi? Ia, hai mori și vezi! Mori ca să vezi că și atunci trăiești.

 Ultimul lucru pe care vreau să ți-l spun este că..există un secret acolo. Ca să mori, dar de fapt să nu mori tre să te gândești la ceva ce iubești. O persoană, un obiect, un tabiet, o pasiune..dar tre să te gândești la asta încontinuu, că altfel chiar că mori de tot! Eu, personal, m-am convins așa de tare de faptul că iubirea e tot ce avem, încât pot să mor oricând. Știu că voi renaște, așa că atâta timp cât te iubesc, nu mi-e frică de nimic.