#teoriahaosului

Share this...
Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Tumblr

  Aș vrea să știu câți dintre noi suntem adepții teoriei haosului.

  Știți vorba aia: “prea bun ca să fie adevărat?” Ce se întâmplă cu cei obișnuiți cu drama, cei care percep dragostea ca pe un joc și au cele bune partide de sex după o mare ceartă, atunci când dau de cineva care le oferă liniște și siguranță? Când cineva nu pretinde că e greu de obținut, ne mai atrage? De ce devenim suspecți atunci când lucrurile vin de la sine? Dacă suntem genul de oameni care preferă să sufere, căci așa considerăm că trebuie să fie o relație, cum reușim să ne bucurăm de un om care ne oferă exact ce pretindem noi că dorim? Oare chiar ne dorim să întâlnim persoana perfectă? Sau e doar ceva ce zicem cu voce tare, fără să conștientizăm că noi vrem, de fapt, să trăim iadul unei iubiri imposibile?

  Ora 00:03. Sâmbătă seara. Numai ce plecasem dintr-un bar. Prea aglomerat, prea îmbâcsit de fum pentru starea mea de spirit. Avem poftă de exprimare liberă. Eram doar eu în casa mea imensă. Nu se auzea nimic în afară de sunetul stiloului care mângâia foaia și de buzele mele, care sorbeau cu poftă din paharul de vin. Am scris mult. Despre iubire, despre schimbare, despre cum ne schimbăm atunci când iubim și uitam de noi înșine, adâncindu-ne într-un scenariu fictiv. De ce transformăm principiul epicurean “urmărirea plăcerii și evitarea suferinței” în urmărirea plăcerii și îmbrățișarea suferinței?

  Oare adepții haosului știu să se bucure de o iubire sănătoasă sau vor rămâne mereu cu impresia că iubirea nu e altceva decât o dramă?

Leave a Comment