#facetoface

   Mă declar o #fană înrăită a comunicării! Nu sunt psiholog, nu sunt doctor, nu sunt profesor, nu sunt în măsură să te-nvăț de ale vieţii, dar iţi voi spune de ce sunt PRO #comunicare şi mă voi axa pe două exemple concrete: robotizarea copiilor şi lipsa de comunicare dintre adulţi. 

   În primul rând, copiii au nevoie să se descopere, să-şi folosească mai mult #imaginaţia, să clădească prietenii, să se joace şi să #interacţioneze unii cu ceilalţi, uitând de faptul că există tehnologie la un nivel atât de avansat. Nu atac #tehnologia, ba chiar o admir, dar consider că e mai benefic să comunici cu un copil, să-l ajuţi să-şi dezvolte #inteligenţa, decât să-i înmânezi o tabletă, aşa cum e mai benefic pentru tine ca adult să citeşti o carte, decât să-ţi pierzi 3 ore pe facebook. Dăm un exemplu prost copiilor, incurajând un viitor din ce în ce mai puţin #uman.

   În al doilea rând, lipsa de comunicare dintre adulţi duce la minciună şi superficialitate. Preferăm să fim comozi şi să folosim reţelele de #socializare, în loc să mergem la întâlniri, riscând să ne închidem în noi din ce în ce mai mult.  Omul #modern a ajuns să aibă  #teama de a spune lucrurilor pe nume, fuge de discuții, de comunicarea #“face to face” , fuge de #adevăr. De ce ne #ascundem? Ne e frică de reacția celuilalt sau de faptul că s-ar putea ca noi să fim cei care nu au dreptate, cei care mai au de învăţat? 

  Oamenii trebuie să înveţe să fie sinceri, căci am ajuns să trăim într-o lume în care aparențele sunt mai presus de adevăr şi în care tehnologia acaparează comunicarea interumană.

#unpictor

  Pânza albă și paleta de culori îl așteptau și azi, ca în fiecare dimineață, pline de dorința de a se contopi din nou. Și-a făcut o cafea neagră și s-a pus pe scaun, cu pensula în mâna dreaptă și cu senzația atingerii unei vechi iubiri în mâna stângă și a început.. cu ochii. Ochii mari, căprui, de-o transparență cu adevărat provocatoare, apoi nasul, buzele pline, conturul feței, părul roșu, gâtul de lebădă, umerii goi. Îmbătat de inspirație, a uitat de parșivitatea trecerii timpului și de necesitățile omenești, transfigurându-se în propriul univers, în care supraviețuirea constă numai în artă.

  Când a adormit? Nu mai ținea minte, dar primul lucru după ce și-a deschis ochii a fost să se uite la pânză, care era goală. Unde a fugit iubirea? A început să o strige ca un nebun prin toată casa. Ecoul numelui ei se auzea până în paharul de vin alb, din bucătărie, căci era acolo, cu paharul lângă ea și singură la masă și când să-i atingă mâna, dispăruseră. Era în sufragerie, admirând un tablou și când să-i mângâie obrazul, ea nu mai era nici acolo. Era în dormitor, întinsă pe pat, dezvelită, ireală. S-a apropiat de ea încet, timid și totuși învăluit de disperare și ținându-și respirația, i-a sărutat tălpile, apoi gambele, coapsele…expirând fantezie, i-a sărutat și sânii, umerii, gâtul și când să-i sărute gura, și-a dat seama că e singur. Avea o privire mută și își mișca buzele, parcă recitând o poezie, dar fără glas și apoi s-a întors la pânză lui, iar dragostea era acolo: o femeie frumoasă, căruia uitase să-i deseneze sufletul. 

   …dar cum arată un suflet? Se întrebă un pictor ce nu a apucat să-și definească opera de artă.