“Vreau să mă așez lângă tine. Pe canapeaua ta maro, chiar acolo lângă tine..”
Domnule, vă cer prea mult dacă vreau să vă mai simt o dată sufletul? Vreau să-l îmbrățișez și să-mi mai pierd câteva nopți acolo..Da, știu..sună puțin ciudat, dar așa se vorbește cu un străin..ține de educație și oricum nu-mi permit mai mult, de aia vă domnesc! Mă scuzați! Mai vreau să fac un duș în casa dumneavoastră, ca să mă curăț de tot ce îmi e interzis să simt. Mi-aș mai dori și câteva complimente din acelea goale, să le pun în inimă, pe post de bibelouri.
“Încerc să te simt.. “
Nu vă supărați, aveți o privire de gheață! Mi-e puțin frig și aș avea nevoie de un ceai fierbinte, motiv ca să mai petrec cu dumneavostră măcar o ceașcă..”dar tu te grăbeai, domnule..nu aveai decât cești murdare de ruj, ce urlau după tine, să te-ntorci să le iubești..eu merg spre ce-mi arată soarta, mă face să am încredere în ea și mă abandonează în brațele tale, străinule..”
“Trec subtil de la zâmbetul tău fals la texte pe care mi le scriu încet, cu gândul apăsat pe carnea mea proaspătă, ruptă de răni emoționale și vulnerabilă până la oase. “
Eu nu cred că mă iubești, domnule..M-ai gustat cu mască inocentă și m-ai legat la ochi cu câteva minciuni, acum beau un pahar de vin și mă uit la stele, plângând după niște iluzii..
Nu vă suprărați, o ultimă curiozitate..nu mi-ați spus cum vă numiți..