#derivată

   De fiecare dată când o vedeam era cu capul în pământ. Cuminte. Rar îi prindea cineva privirea…iar dacă se-ntâmpla, acel cineva nu avea să-i mai uite ochii vreodată. Era ca o obsesie, toată lumea o admira maniacal și toți vorbeau. Vrute și nevrute. Dar în realitate, nimeni nu știa nimic despre ea.

   Un mister. O femeie care nu voia să atragă atenția, dar pe care nu aveai cum să nu o observi. Mereu discretă, niciodată vulgară și care exprima senzualitate prin fiecare mișcare a ei. Avea ceva. Ceva inexplicabil, ceva ce aducea orice bărbat în brațele ei, fără ca ea să facă vreun efort. Ea doar era. Pur și simplu era. Buzele ei cărnoase, conturate perfect de un ruj aproape invizibil, pielea albă și fină, învăluită în dorința atingerii, părul lung și des, care te ducea cu gândul spre erotism…o femeie pe care vrei să o pătrunzi, a cărei finețe se prierde dincolo de sexualitate, răspândindu-se în mistic. O femeie pe care o priveai flămând, imaginându-ți cum limba ta se pierde în curbele și umezeala corpului ei.

   Cine era ea? În mintea bărbaților care tânjeau să-i sărute umerii era o zeitate, o imagine poate chiar diabolică a frumuseții, căci nu o puteai uita, o poezie îmbrăcată în mătase, iar în mintea femeilor, o nenorocită, o femeie ușoară, provocatoare..dar toate și-ar fi dorit să fie în locul ei.

   Bineînțeles că și eu mi-aș fi dorit să o iubesc, dar nu eram decât un simplu admirator. Mă întreb dacă m-a observat cândva. Dacă prin mulțimea de amorezi m-a regăsit și pe mine. Printre orele ei de singurătate, printre vise, reverii, obsesii, mă întreb dacă și-a amintit că ne-am întâlnit privirele pentru o secundă acum ceva timp. Dar nu prea cred.

   Trăiesc cu incertitunea unei amintiri și de fiecare dată când mă gândesc la iubita mea mă întreb: ce înseamna să ai o femeie? Căci m-am culcat cu prea multe, dar nu am posedat-o pe nici una. În schimb știu că ea, iubita mea neînțeleasă, mă va poseda pentru totdeauna.

 Model: Roxana Filip

#sprerăsărit

⁃ Te-ai gândit vreodată că viața este o contradicție? Că asta suntem toți, o contradicție între ceea ce suntem și ceea ce credem că suntem?
⁃ Sincer, nu. Cred că știm exact ce suntem, dar nu știm să ne exprimăm singuri.
⁃ Cum adică?
⁃ Viața e o completare… între două universe. Uite, gândește-te la noi doi. Tu fără mine nu ai avea muza care te definește ca artist, iar eu fără tine aș fi doar o muză pe care nu are cine să o exprime. Asta nu e contradicție, ci iubire. Căci tu mă percepi mai profund decât aș putea să mă percep eu și știu cine sunt, dar mă exprim prin tot ce simți tu pentru mine.
⁃ Ești extraordinară. Mă excită atât de tare gândul că am libertatea de a te admira continuu…Parcă ești mereu aici, o prezență nefirească ce persistă și mă bântuie.
⁃ Poate nu sunt reală. Poate sunt doar o fantezie.
⁃ Oh! Ești o fantezie! Dar una reală..te-am atins, te-am strâns în brațe, am făcut dragoste cu tine.
⁃ Visele pot părea foarte reale. Nu-ți dai seama că ești singurul care mă vede?
⁃ Iubito, eu te văd pentru că o piesă de artă poate fi văzută numai de un artist și înțeleasă numai de artistul care o iubește.
⁃ De ce mă iubești?
⁃ Pentru că m-ai sedus prin felul tău de a visa. Visezi în fiecare zi cu ochii deschiși, vorbesc cu tine și mi se pare de multe ori că ești în lumea ta și mă fascinează felul în care te pierzi acolo..sunt așa de curios cum arată lumea ta..
⁃ Și nu te superi că în loc să fiu atentă la tine mă pierd în lumea mea?
⁃ Cum să mă supăr? Melancolia în care te scufunzi depășește definiția frumosului. Ești însăși frumusețea, în toate formele și stările ei. Ești într-adevăr un vis. O realitate în lumea fanteziilor.
⁃ Te iubesc.
⁃ Și eu te iubesc, draga mea.
⁃ Infinit?
⁃ Infinit, draga mea.