#cufinaldeschis

cufinaldeschis

Eram atât de roșie-n obraji…arătam exact ca ultimul roman de dragoste pe care l-am citit. Părul meu era plin de bucle, din care se scurgeau vechi declarații de iubire, ce insistau să-și găsească liniștea. Ochii mei mari erau ușor mânjiți de rimelul pe care l-am întins cu palmele, frecându-mă la ochi, uitând că sunt machiată, dar erau atât de frumoși…petele negre din jurul lor arătau exact ca locul în care doi iubiți au făcut dragoste, lăsând în urma lor mizerie. Mizerie plină de șoapte și de râsete. Si epitetele.. oh, câte epitete se îmbinau cu disperare pe buzele mele mari si albicioase! Se alergau unele pe altele și se transformau în metafore lungi, lungi…de un kilometru. Aveam pe mine o rochie largă, îmi era mare, îmi descoperea tot umărul stâng și îmi ajungea până la glezne. Pe umăr aveam mii de amprente de la săruturile tale și simțeam că vor rămâne acolo pe vecie, ca niște tatuaje. Niște tatuaje pe care le-am plătit cu multe mângâieri. Eram desculță, normal. Mă plimbam prin locurile-n care am fost cu tine. Călcam pe amintiri, iar ele-mi pătrundeau în tălpi, apoi urcau încet pe picioare, după pe șira spinării și apoi îmi ajungeau înapoi în minte, care nu se împotrivea deloc. Peste tot prin mine se ascundeau memorii și titluri. Titluri de cărți, în care am ales să trăiesc veșnic. Eram paradis, eram exact ca o bibliotecă…ascundeam și realitate, dar și multă ficțiune și nu te-am lăsat niciodată să vezi diferența dintre ele. Te-am lăsat în mister, cu final deschis, ca în “Ultima noapte de dragoste…”

#nemaiiubimdacăsuntemdezbrăcațipânălaadevăr?

#nemaiiubimdacăsuntemdezbrăcațipânălaadevăr?

Destin. Lectură. Carte. Stilou. Formă. Culoare. Imaginație. Gândire. Nu-mi păsa ce rezulta din textele mele, pentru mine, azi, era important faptul că scriam. Scriam și încercam să dau dovadă de autoironie, dar, de fapt, mă criticam. Astăzi eram o simplă compunere, delimitată în fragmente. Fragmente fără ortografie, fără caligrafie și fără înțeles. De parcă aș fi fost creația unui artist..inegalitate și imperfecțiune. Crezi că mă poți considera artă? M-ai desenat de atâtea ori, în loc să scrii despre mine… eu am cuvinte, tu ai doar pasiune și te pasionează dezordinea tăcerii mele. Mi-ai desenat o dată până și cele câteva fire răzlețe de păr, care nu stau niciodată cum trebuie, și chiar și alunița de pe gât, pe care eu nu o suport și despre care spui tu că pare un defect pentru unii și un farmec pentru alții.. știu că pentru tine e minunată, dar ce îți place de fapt la mine? Oare m-ai recunoaște dacă nu ai mai avea ochi?..ai simți că sunt eu cea care te atinge? Desenează din noi doi un cerc si lasă-mă să înșir pe suprafața lui toate trăirile noastre. Haide să le înșirăm împreună. Ne completăm unul pe celălalt. Avem până și un limbaj comun, intim. Nu voi scrie despre el, pentru că ar fi prea expus, dar tu îl poți desena. Chiar te rog să o faci. Desenează amestecul de emoții dintre noi doi și apoi lasă-mă să fiu în tine. În toată ființa ta, în fiecare mușchi al tău și în fiecare celulă, în fiecare sentiment și în fiecare gând. Ești literatură clasică, dar nu ești în tipar…mai mult decât romantic, ai tentă filosofică și încerc să te-nțeleg și îmi consum viața, analizând felul în care încerci tu să mă-nțelegi pe mine și mi-e frică…mi-e frică de felul brutal în care ne dezvăluim unul altuia. Dacă, o dată, dezbrăcați complet, nu ne vom mai iubi? Nu vreau să te pierd. Te rog, admiră-mi incertitudinile și îmbătat de mirosul meu, pictează-ne viitorul!

#putempariapealemelepoante?

#putempariapealemelepoante?

O mică balerină am fost pentru tine,

sau poate doar o iluzie îmbrăcată într-un val colorat de tul.

Am trăit ca într-un plié perfect îndreptat spre sufletul tău ne-nțeles, care poate că m-a uitat deja…

de ce nu mă lași să vin în pas de bourrée până la tine-n vis? Să fac piruete din nou și din nou și din nou…ca să amețesc și să pic din ceruri, alunecând în gândurile tale cele mai negre..

și luminându-le..

Lasă-mă, te rog, să pășesc în dégagé și să ajung din nou în lumea ta,

unde voi executa allegro micile mele declarații de iubire.

Ai risca să mă porți pe brațele tale, în timp ce execuți grand jeté ca la carte?

ai avea răbdare să mă-nveți Valsul Vienez?

Putem paria pe ale mele răvășite poante că până și eșecurile noastre vor avea grație…

așa că, dragul meu,

Mă voi lăsa purtată pe vârfurile tale în ritmul pașilor de trei timpi și promit că voi avea încredere…

iar tu, tu lasă-te pradă coregrafiei ce se va contura odată cu fiecare privire dintre doi balerini…

uitați de lume,

amintiți doar în vechile tale scrisori de la mine…

#tepierdinalbastru

#scrisoarevechesentimenteneschimbate

Stau pe malul mării și-mi privesc cu ochii închiși toate amintirile. Îmi scriu în gând memoriile pe nisipul de sub picioarele mele reci și sunetul ce se aude discret pe fundal mă duce cu gândul la epitete folosite de cei care m-au iubit. Am secrete pe care vreau să i le divulg numai mării. Mă las ușor în genunchi și o rog să-mi păstreze sufletul. Arunc delicat în ea cu bucățele din iubiri neuitate, pe care vreau să le las să zboare către infinit. Arunc săruturi lungi, îmbrățișări firave și chipuri vag conturate. Arunc dansuri în ploi reci, arunc priviri către cer și ținuturi puternice de mână și arunc și râsete mai mult prostești decât vulgare. Ea…parcă surâde la fiecare iubire pe care i-o înmânez și o trage în adâncul ei, însetată. Îmi promite că îmi păstrează toate trăirile. Eu mă ridic și plec de lângă ea cu sufletul dezbrăcat și cu privirea înainte.

#începutinfinit

Lumină slabă, o sticlă de vin și noi doi. Clișeu romantic. Eu în cămașă și tu..lângă mine. Eu citind cu voce tare dintr-o carte, tu..citindu-mă pe mine. Eu cu gura uscată, tu..savurând paharul meu de vin.

Știu că iubești să mă asculți. Ascultă-mă. Ascultă-mi vocea și ascultă-mi și tăcerea. Fii prezent. Ești aici cu mine, știu că mă admiri, ești îndrăgostit. Mereu te uiți la buzele mele. Acum sunt roșii, pentru că băusem și eu câteva guri de vin, până să-mi furi paharul. M-am amețit. Sunt euforică, dar te simt mai bine decât atunci când sunt trează. Gândindu-mă la asta, îmi dau seama că nu știu ce înseamnă să fii treaz, pentru că fiecare este treaz în propriul înțeles. Trăim în normalitate, doar pentru că noi o concepem așa, când de fapt..normalitatea nu există. Noi am dat sens unei realități fictive și îți pot spune sigur că iubim simple iluzii. Și eu sunt o iluzie. Una subțirică, cu ochi căprui și cu un tatuaj pe antebrațul stâng. Mai mult de atât, sunt poezie. O poezie cu rimă albă și cu prea multe strofe de neînțeles. Pătrunde-mă.

Sincer, nu știu cum să închei această poveste, așa că nu o voi încheia. Nu vreau. Început infinit.

#haisăteînvățcumsăNUmăabordezi

#haisăteînvățcumsăNUmăabordezi

Îmi place să observ. Fără să vreau, judec. Nu-mi place să judec cu păreri de rău, dar sunt provocată.
Ești bărbat. Mă privești. Ești mai mare decât mine cu vreo 20 de ani, ai nevastă și copii. Te văd că te uiți la mine și vrei să mă abordezi. Ok. Înțeleg. Înteleg că ești bărbat, ai anumite nevoi, înțeleg faptul că poate nu ești tocmai fericit cu viața pe care o ai, înțeleg că îți dorești aventuri (chiar dacă se presupune că e cazul să iei viața în serios, aici e discutabil)…sunt capabilă să înțeleg orice și să te refuz într-un mod cât mai delicat, dar… DAR…să vii la mine și să-mi spui (la 40 de ani ai tăi) : „ferească Măicuța Domnului, ce fund ai!”..asta nu înțeleg. Mă depășește și mă miră faptul că până acuma nu ai murit înecat de prostie.

Nu mă deranjează vârsta ta, mă deranjează că în toți acești ani ai tăi de „experiențe acumulate”, vii la o fetișcană de vârsta lu’ fiică-ta și dai o replică atâta de penibilă…încât îmi venea să-mi cumpăr un shot, să-l beau, să sparg micuțul pahar, iar apoi să-mi bag niște cioburi pe gât. ( „mă scuzaț’, pot să donez puțin creier la domnu’ d-aici?”) La oamenii săraci le mai dau un ban, le mai cumpăr ceva de mâncare ( că sunt om bun și am suflet și din ce am eu, dau și la altu’), dar ție..ce să-ți dau ție, când tu ești sărac în bune maniere și bogat în idioțenie? ( poate ajută o carte despre buna purtare și o ședință la un psiholog).

De fiecare dată când mă uit după un bărbat mai mare decât mine, mă aștept ca și mintea acelui bărbat să fie „mai mare” decât a mea. Se pare că nu am noroc..greu cu decența în 2018:)).

#mi-aidatcuflit?

#mi-aidatcuflit?

Tot ce îmi doream în momentul respectiv, a fost să dau cineva ca tine și am dat de tine! Am dat de tine la momentul potrivit.

M-am simțit așa de bine…mi-ai spus o grămadă de cuvinte frumoase (m-am bucurat că știi atâtea), iar eu știam că mă minți, dar erai așa de dulce…nu puteam să te opresc. Râdeam ca un copil inocent și gândeam ca o femeie deșteaptă. Vezi tu..e greu să fii o femeie deșteaptă ( trebuie mereu să faci pe proasta, ca să nu te dai de gol).

Când mi-ai spus că vom ieși la o cafea, trebuia să specifici că fiecare dintre noi va ieși la o cafea, dar separat. Oricum te văd în oraș mereu, la același local, cu aceeași cafea plictisită lângă tine și căutând noi victime. ( nu e ca și cum ai dispărut de pe fața Terrei, te găsesc la Starbucks). Explică-mi te rog procedura ta ( tu mă cauți, tot tu mă ignori). Vreau și eu să o învăț, poate îmi crește și mie stima de sine, aplicând-o. Ah! Aproape am uitat să-ți spun: „Nu, nu mi-ai dat cu flit!”Am profitat amândoi de compania celuilalt, este o diferență.

Te văd în fiecare zi pe facebook, postând poze în oglindă…nici măcar nu mă faci să-mi fie dor de tine, tu, „sfâșietorule de inimi” ! (micuț narcisist). Să știi că nu m-am supărat, „you should go and love (fuck) yourself. (știm amândoi că sunt prea „cute” ca să nu scriu despre tine.:))

#iubireaexistăpânășiîntr-oceașcădeceai?

#iubireaexistăpânășiîntr-oceașcădeceai

Era ora 5 după-masa. Am văzut-o cum se duce spre bucătărie încă în pijama, cu părul prins într-un coc minuscul și cu ochelarii ei negri de vedere, care-i acopereau ochii mari și căprui. M-a întrebat dacă vreau și eu ceai. A luat ibricul înainte să răspund și a pus acolo apă cât pentru 5 cești. Așa e ea, mai bine să-i rămană decât să nu-i fie deajuns. În timp ce apa se încălzea, a luat cutia cu ciocolată belgiană și a început să mănânce din ea ca și cum nu mai mâncase nimic de zile întregi, apoi s-a așezat cu fundul pe pult, și-a luat în cealaltă mână cartea și s-a afundat în lectură. Mereu mă fascina felul ei de a se desprinde de realitate. Era așa de frumoasă…chiar și în cele mai banale momente ale ei. Fata cu buze mari și roz.

În tot acest timp, eu mă holbam la ea și dintr-o dată, parcă fără să realizez, m-am ridicat de pe scaun și cu un glas timid și nerăbdător am întrebat-o:

– I-ai iubit pe toți?

Ea, și-a ridicat privirea curioasă și a început să râdă.

-Da! Da, i-am iubit. Pe toți. Pe unii mai mult, pe alții mai puțin…dar i-am iubit. I-am iubit și am facut-o cu multă pasiune, dar nu le-am promis niciodată nimic. La nici unul. Nu puteam să promit. Am iubit doar momentul, am iubit conjunctura, l-am iubit pe el. Am iubit toate aventurile, chiar și toate cărțile pe care le-am citit, inclusiv pe cele proaste. Am iubit fiecare linguriță de miere în ceai și am iubit și fiecare strop de lămâie. Sunt facută din iubire, așa că nu am cum să nu iubesc.

Ascultând-o, mi-am dat seama că până la urmă, asta suntem toți: mici reprezentări ale iubirii, care definesc dragostea, fiecare în propriul sens.

-E gata ceaiul.

#existăsuplimentenutritiveșipentrucreier?

#existăsuplimentenutritiveșipentrucreier

Se zvonește că noi, femeile, suntem „leșinate” după bărbații cu mușchi. Corect. Se reia: BĂRBAȚII CU MUȘCHI, nu monștrii Hulk, de sunt 10 ori cât noi. De ăia ne e frică.

Dragii mei, nu sunteți atrăgători! Nu ne place exagerarea, pentru că nu mai e la modă…și dacă stau să mă gândesc mai bine, nu a fost la modă niciodată. Un bărbat prea „umflat” este exact ca o femeie cu mult prea multe operații estetice, adică are ceva în plus. ( din păcate, în sensul negru al expresiei). Apreciem bărbații care se îngrijesc și merg la sală și mănâncă sănătos ( pe banii lor). Bravo! Tot respectul…păcat că unii dintre ei întrec măsura mărimii brațelor ( că majoritatea ăstora au piciorușe slăbuțe). Dacă arătați așa, vă rog să nu mă abordați! ( am pățit să vină un încordat la mine, cu vocea pițigăiată și stima de sine scăzută și să-mi bage clasica replică spusă la mișto: „Ce faci pisi?” da dă ce îmi zici așe? Nu ma-m epilat bine mustața?) :>

Poate sunt eu de modă veche și prefer creierul în loc de mușchi, dar sinceră să fiu, iubesc să port o discuție cu un bărbat inteligent. Dacă mă vezi într-o săptămână cu 3 bărbați diferiți și o cafea în față, fii sigur că port discuții pe care tu nu le înțelegi. Problema este că tu nu vei vedea situația în acest fel, tu mă vei cataloga drept „curtezană”. (da, da..când eram mică mă jucam la mine în curte și mă dădeam drept zână. Și acum sunt zână, dar doar atunci când dă tata dedicații la lăutari:))).

Concluzionând, dacă ai mai mulți steroizi în tine decât neuroni…măcar mărește puțin și piciorușu’ , că cică e bine s-o ardem pe linia de echilibru.

#oareputemînotacutocuri?

 

Voi, astea de sunteți experte-n „cum să fim #AROGANȚI”!

Mă duc și eu ca tot românu’ la fițăraie (de data asta Ponton-Casa Baraj) și mă pun frumos la plajă. Îmi întind prosopul, mă întind și pe mine și mă bucur de soare și de cele câteva priviri care mă analizau fără inhibiții.(subtili bărbații…). Liniștită, citind din „Lolita” de Vladimir Nabokov și bucurându-mă de căldură, aud dintr-o dată un sunet care mă bruiază. O domnișoară tare drăguță, care călca pe niște tocuri imense ( parcă cu încetinitorul lovea ca un monstru podeaua de lemn) se pune fix lângă mine. Cum să spun…avea așa un aer de regină, de jur că îmi venea să mă închin în fața ei și să-i ofer premiul 1 pentru cea mai mirositoare beșină. (Uuuuuuuă). Bun. M-am întors la frumoasa mea lectură (mă chinuiam să citesc fără ochelari de vedere, ca să nu pară că mă dau inteligentă) și dintr-o dată „clic”, „clic” …micuța mea prietenă ( cred că și-a luat tocuri ca să fie mai înaltă..nu?) ședea într-un stil „fashion”, răsucindu-și piciorușele pe pătuțul alb ( măcar de se spăla și ea pe tălpi)..

Nu pot explica ce tare îmi perturba activitatea..ce să fac? ..ce să fac? (puteam doar să sper să alunece și să pice în apă, ca să văd cum arată fără machiaj). La un moment dat (printre nervii care mă bântuiau) , hotărăsc să mă mut mai departe și… dau de o clonă de-a ei plină de flori prin păr și cu o rochiță de nuntă pe care eu n-aș purta-o nici măcar acolo…dezamăgitor. M-am uitat prin jur și cu panică în suflet am constatat că nebunele sunt peste tot! Eram înconjurată de tocuri, paiete și silicoane ce îmi făceau ochii să plângă.

Românilor..feriți-vă de frustrări sau în caz de sunteți frustrați, nu purtați tocuri la ponton! 🙂 (fără răutate, cu multă sinceritate și durere în suflet).