Eram atât de roșie-n obraji…arătam exact ca ultimul roman de dragoste pe care l-am citit. Părul meu era plin de bucle, din care se scurgeau vechi declarații de iubire, ce insistau să-și găsească liniștea. Ochii mei mari erau ușor mânjiți de rimelul pe care l-am întins cu palmele, frecându-mă la ochi, uitând că sunt machiată, dar erau atât de frumoși…petele negre din jurul lor arătau exact ca locul în care doi iubiți au făcut dragoste, lăsând în urma lor mizerie. Mizerie plină de șoapte și de râsete. Si epitetele.. oh, câte epitete se îmbinau cu disperare pe buzele mele mari si albicioase! Se alergau unele pe altele și se transformau în metafore lungi, lungi…de un kilometru. Aveam pe mine o rochie largă, îmi era mare, îmi descoperea tot umărul stâng și îmi ajungea până la glezne. Pe umăr aveam mii de amprente de la săruturile tale și simțeam că vor rămâne acolo pe vecie, ca niște tatuaje. Niște tatuaje pe care le-am plătit cu multe mângâieri. Eram desculță, normal. Mă plimbam prin locurile-n care am fost cu tine. Călcam pe amintiri, iar ele-mi pătrundeau în tălpi, apoi urcau încet pe picioare, după pe șira spinării și apoi îmi ajungeau înapoi în minte, care nu se împotrivea deloc. Peste tot prin mine se ascundeau memorii și titluri. Titluri de cărți, în care am ales să trăiesc veșnic. Eram paradis, eram exact ca o bibliotecă…ascundeam și realitate, dar și multă ficțiune și nu te-am lăsat niciodată să vezi diferența dintre ele. Te-am lăsat în mister, cu final deschis, ca în “Ultima noapte de dragoste…”
