Destin. Lectură. Carte. Stilou. Formă. Culoare. Imaginație. Gândire. Nu-mi păsa ce rezulta din textele mele, pentru mine, azi, era important faptul că scriam. Scriam și încercam să dau dovadă de autoironie, dar, de fapt, mă criticam. Astăzi eram o simplă compunere, delimitată în fragmente. Fragmente fără ortografie, fără caligrafie și fără înțeles. De parcă aș fi fost creația unui artist..inegalitate și imperfecțiune. Crezi că mă poți considera artă? M-ai desenat de atâtea ori, în loc să scrii despre mine… eu am cuvinte, tu ai doar pasiune și te pasionează dezordinea tăcerii mele. Mi-ai desenat o dată până și cele câteva fire răzlețe de păr, care nu stau niciodată cum trebuie, și chiar și alunița de pe gât, pe care eu nu o suport și despre care spui tu că pare un defect pentru unii și un farmec pentru alții.. știu că pentru tine e minunată, dar ce îți place de fapt la mine? Oare m-ai recunoaște dacă nu ai mai avea ochi?..ai simți că sunt eu cea care te atinge? Desenează din noi doi un cerc si lasă-mă să înșir pe suprafața lui toate trăirile noastre. Haide să le înșirăm împreună. Ne completăm unul pe celălalt. Avem până și un limbaj comun, intim. Nu voi scrie despre el, pentru că ar fi prea expus, dar tu îl poți desena. Chiar te rog să o faci. Desenează amestecul de emoții dintre noi doi și apoi lasă-mă să fiu în tine. În toată ființa ta, în fiecare mușchi al tău și în fiecare celulă, în fiecare sentiment și în fiecare gând. Ești literatură clasică, dar nu ești în tipar…mai mult decât romantic, ai tentă filosofică și încerc să te-nțeleg și îmi consum viața, analizând felul în care încerci tu să mă-nțelegi pe mine și mi-e frică…mi-e frică de felul brutal în care ne dezvăluim unul altuia. Dacă, o dată, dezbrăcați complet, nu ne vom mai iubi? Nu vreau să te pierd. Te rog, admiră-mi incertitudinile și îmbătat de mirosul meu, pictează-ne viitorul!