Zâmbetul ei de copil..prea inocent pentru gândurile mele murdare. Nu mă interesa iubirea, căci eu eram mai rece de fel și uite că de fiecare dată când o vedeam, mă făcea să uit că mi-e frică să simt. Avea o putere ciudată asupra mea și era singura care gusta din păcatele mele parșive. Și îi plăcea..Așa că am încercat, dar nu am reușit niciodată să o citesc. Nu știu dacă-i voi înțelege vreodată abstractul din dorințe sau dacă voi reuși să mai trăiesc fără regrete după ce aș fi ajuns să o simt din nou în propria-mi ființă, căci așa făcea ea. Se băga sub pielea mea și rămânea acolo, pierdută-n măduva spinării. Avea obiceiul de a mă dezbrăca până la sentimente și de a-mi privi sufletul cu poftă, chiar dacă știa că sunt pudic și cu fiecare sărut, buzele ei parcă-mi devorau carnea de pe mine, lăsându-mă slab și gol. În răsuflări de intimitate, se uita la mine fix, nu înțelegeam unde vrea să ajungă, dar eu îmi pierdeam echilibrul și poate de multe ori și conștiința, fără să mai realizez cât de mult o iubeam, de fapt. Îmi era teamă de felul în care mă sensibiliza și atunci mă prefăceam că nu o iubesc, iar ea se prefăcea că mă iubea…
Photographer: Valentin Beraru