#delirezi

– Auzi, tu te-ai gândit serios ce vrei de la viață?
– Iar ești high?
– Băăă…Vorbesc serios.
– Opaaa! Ai chef să ne jucăm de-a filosofii, hă?
– Te întreb serios, V.
– Ce vreau de la viață…hmmm…să simt.
– Să simți ce?
– Pasiune.
– Atât?
– Da. Pasiunea este ca un afect, te lovește simțirea însăși, doar că spre deosebire de afect, pasiunea durează o viață-ntreagă.
– Ești nebună. Iar delirezi. Te întreb serios ce vrei de la viață.
– Sunt enigmatică. Nu o să-ți dau un răspuns de genul “vreau un job stabil, un soț și un copil”
– Eu cred că ar trebui să-mi poți da un răspuns serios. E cazul.
– Oh! Ceva serios..de ce? Ție ți se pare că viața e ceva serios? Nu vezi că suntem făcuți la mișto? Nici măcar nu știm de unde am venit sau unde dracu ne ducem. Plus că fiecare are alt destin, pentru fiecare din noi viața are un alt înțeles.
– Hai termină cu prostiile și spune-mi.
– Ce să-ți spun? Că îmi doresc și eu lucruri stabile, care să-mi ofere o siguranță? Clar că îmi doresc, dar le las să se întâmple. Ce ține de mine, fac. Restul..las în voia destinului, că oricum puterea noastră de control asupra propriei vieții e o iluzie.
– Și dacă destinului nu-i pasă de tine?
– Și dacă nu-i pasă, ce? Atunci sunt o piesă de artă, un tablou făcut din miserupism și flegmă.
– Ieeeex!!
– Ce? Haha. Și flegma e o artă. Totul e ambiguu și interesant, dacă știi cum să privești. Orice mister are o frumusețe aparte. “Din bube, mucegaiuri și noroi, iscat-am frumuseți și prețuri noi.”
– Iar începi..iar ești nebună.
– Sunt nebună, da! Nebună după buze roșii, după poeziile lui Arghezi și lichior.
– V, revino-ți și hai să ne odihnim.
– Nuuuu! Vreau să scriu acuma!
– Iar te apucă dimineața și te găsesc dormind cu capul pe o bucată mototolită de hârtie.
– Si ce? Nu arăt sexy când adorm de la prea multe gânduri desfrânate și cu mâinile pline de cerneală? Mai știi stiloul ăla pe care l-am primit de la Andrei? Oare unde l-am pus?..
– Știi..uneori stau și mă întreb cum dracu reușesc să te suport.
– Hahaha! Mă iubești, chica, mă iubești!
– Ai noroc cu asta!
– Normal! Crezi că eu nu te iubesc? Doar că suntem diferite, iar tu nu vrei să mă-nțelegi.
– Și ce ar trebui să fac pentru a te înțelege?
– Să iei un ac, mare cât casa și să-ți imaginezi cum îmi despici creierul în două, să citești fiecare vers ascuns în emisferă stângă, să te afunzi în cerebel, să-i ghicești intențiile..
– Ai luat examenul la neuro să-nțeleg?
– Am luat 6!
– Hai să dormim, V.