Stăteam lângă ea și o priveam..ce minunăție! Habar nu avea cât era de frumoasă, chiar și așa cu cearcănele negre și cu rimelul întins pe toată fața, căci nu se putea abține să nu se scarpine la ochi și cu buzele ei crăpate, ce arătau mai mult a artă decât a dezordine, cu obrajii ei pufoși, plini de sclipici de seara trecută și cu părul puțin ud, care mirosea a fum de țigară…știa că o admir și se simțea iubită, era ea, în elementul ei, în splendoarea ei, în prostia ei copilarească, ce mă enerva de obicei, dar acum îmi plăcea atât de mult…se chinuia să se ridice din pat și râdea ca o nebună, pentru că nu reușea…mâncase prea multă ciocolată.
Se uita la mine cu tot sufletul și încerca să mă inspire. Mă făcea să vreau să scriu despre ea…aș fi scris direct pe pielea ei fină cu puțina celulită de sub fund..cât era de superbă ea cu celulita ei! Ea o ura, dar eu îi iubeam micile gropițe abia sesizabile, făceau parte din ea, o făceau femeie. Aș fi scris și pe brațele ei lungi și subțiri, aș fi scris poezii, începând de la umeri și ajungând până la încheieturile ei fine, pline de Pandora. Aș fi scris până și pe clavicula ei, ca să nu se înțeleaga atât de ușor ce simt pentru ea. Aș fi scris..aș fi scris pe fiecare curbură a corpului din fața mea, aș fi scris cu o poftă nebunească și cu mare atenție, ca nu cumva să-mi curgă cerneala și să păteze cu orgolii un corp plin de fantezie.
Cine e ea? Atât de misterioasă, atât de pătrunzătoare…e oare o realitate sau doar o veche inspirație de-a mea?