-Vorbești ca la carte, draga mea. De ce nu scrii una?
-Știi bine că am asta în plan, doar că nu știu despre ce să scriu sau de unde să încep.
-Gândește-te la lucrurile cele mai simple din viața ta, la banalități pe care nici nu le-ai băgat în seamă.
-Pentru?
-Gândește-te doar!
-Hmm..banalități..ca de exemplu?
-Ca de exemplu gândește-te la câte plicuri de zahăr îți pui în cafea. Cât de dulce bei cafeaua?
-Eu nu-mi pun zahăr în cafea.
-Cine bea cafeaua fără zahăr?
-Eu.
-Vezi?
-Ce să văd?
-Faptul că ești altfel. Ești deosebită! Mereu ai fost. Scrie despre asta.
-Să scriu despre faptul că sunt eu vreo deosebită? Cam mult narcisism, nu crezi?
-Bine, bine. Atunci scrie despre cât de deosebită te văd eu.
-Adică să scriu despre iubirea noastră?
-Scrie despre iubirea noastră. Scrie despre cum stau întinsă, cu părul ud și cămașa de noapte și..te admir. Mă vezi cum te admir? Ups! Am umplut patul de firmituri de biscuiți.
-Te văd. Cum aș putea să nu? Ești un motiv artistic. Voi scrie despre tine.
-Veeeeezi? Ce idee bună ți-am dat! Uite cum facem. Tu scrii și eu dansez. Mă privești, te inspiri și scrii, iar eu nu încetez să dansez. O să dansez mult timp. Până îți termini de scris cartea.
-Ce nebună ești! Asta ar însemna să dansezi o veșnicie..
-Îmi asum.
-Bine. Hai dansează..
-Unde te grăbești? Vino lângă mine…
Și atunci m-am apropiat de ea și ca de fiecare dată când făceam asta, rămâneam acolo ca o statuie și o sorbeam din priviri, fără să mă mai gândesc la cât de ciudat arătam în ochii ei, amintindu-mi mereu de ecoul clipelor noastre de plăcere. Nu eram capabilă să o privesc prea mult timp din punct de vedere rațional. Nu..mergeam pe linia empirismului, lăsându-mă în voia simțurilor. Înnebunită, am închis ochii. Știam că mă analizează și așteptam..nu știu exact ce, dar așteptam. Scriam deja paragraf după paragraf în mintea mea..câte un capitol despre fiecare parte a corpului ei…
Simt un deget care se plimbă pe șira spinării mele și încep să tremur. Se apropie de mine și când deja parcă-i simțeam gustul, se depărtează. Așa era ea. Iubea cu tot sufletul și apoi se detașa. Dispărea ca o umbră, dar rămânea acolo ca un mister. Nemișcată în fața pasiunii, se lăsa pradă momentului, dar totuși..mereu pe fugă, în căutarea a ceva ambiguu, ciudat, la care probabil nu avea să ajungă prea curând..
Se ridică de lângă mine și deschid ochii. O văd dansând în fața mea…balerina…executa o coregrafie care știa că-mi place mult, pas de bourrée , piruetă și apoi se-nalță, trăind ca o flacară bucuria mișcării.. o priveam de jos, o asociam cu luna și așteptam să se lase pe spate și să-și reverse strălucirea peste sufletul meu umil.
-Iubește-mă.
Pașii timpului veneau spre noi, oferindu-ne o noapte-ntreagă. Aveam să-mi termin cartea până să apară soarele.
Model: Damaris Denisa Marian